Parneriat Nou

publica: March 18, 2018

Operatorul de pariuri sportive online Sportingbet este cel mai nou partener al clubului de fotbal CFR Cluj 1907. Astfel, logoul uneia dintre cele mai cunoscute case de pariuri din România va fi poziţionat pe spatele tricoului deasupra numărului de joc a fiecărui jucător. Fanii așteptau cu sufletul la gură rezultatul acestei înțelegeri.

Sportingbet – CFR Cluj

Unul dintre cei mai mari susținători ai fotbalului românesc, Sportingbet este conştient că implicarea are un efect benefic pentru cluburi. De aceea, de la intrarea sa pe piaţa locală a investit permanent în cluburile ce au ambiţioase ce țintau către locurile fruntașe ale clasamentului. Datorită mediatizării extinse, popularitatea de care beneficiază fotbalul capătă cel mai larg interes din rândul sporturilor. Astfel, acoperă cea mai mare parte din secțiunea media din cadrul posturilor de sport şi a publicaţiilor specializate. Beneficiind de susţinerea unui grup deosebit de suporteri şi având o popularitate extinsă, clubul clujean foloseşte la maximum toate elementele de care dispune pentru a-şi atinge obiectivul imediat, cel de a obţine al patrulea titlu de campioană. Lider al ierarhiei Ligii 1, cu o campanie de transferuri ce a venit să întărească o echipă deja cu multă experienţă şi calitate în exprimare, având în acelaşi timp o conducere tehnică cu multă experienţă, CFR Cluj are argumente solide în dialogul cu contracandidatele sale la titlu.

Istoricul lor

Sportingbet online, la nivel internaţional încă din 1998. Prin decizia ONJN 2303/28.11.2017, licenţa pentru teritoriul României este valabilă până în 30.11.2027. Compania şi-a îmbunătăţit permanent oferta de pariuri sportive online, în aceeaşi măsură în care o face pentru cei peste 2,5 milioane clienţi din peste 200 ţări în care operează.

În acelaşi timp, CFR Cluj 1907 este un club cu o istorie şi rădăcini adânci, aniversând 110 de activitate în ediţia 2017-2018 a Ligii 1, dar şi cu performanţe remarcabile în scurta sa perioadă modernă de prezenţă pe prima scenă fotbalistică a României, putând fi considerată cu adevărat o ”echipă a secolului XXI”. Promovată succesiv din Liga 3, CFR Cluj a păşit în Liga 1 în sezonul 2004-2005, pentru ca apoi să devină în trei rânduri Campioana României – 2007-2008, 2009-2010, 2011-2012, să câştige de trei ori Cupa României – 2007-2008, 2008-2009, 2009-2010 şi să îşi treacă numele pe Supercupa României în 2009 şi 2010.

Declarațiile oficialilor

”Pornind de la aceste considerente, opţiunea pentru acest parteneriat este una naturală din punctul nostru de vedere”, a declarat Adam Lewis, Group Chief Marketing Officer la GVC Holdings, grupul ce deţine brandul Sportingbet alături de alte branduri puternice precum Bwin, Gamebookers sau nou achiziţionatul Ladbrokes. ”Aşa cum încrederea în forţele proprii, profesionalismul şi consecvenţa ne caracterizează serviciile pe care le furnizăm clienţilor noştri, ne bucurăm să ne asociem imaginea cu un club de prim rang al fotbalului românesc care îşi construieşte performanţa pe o filozofie similară”, a adăugat Adam Lewis.